Una din temele favorite ale presei și ale analiștilor care se “reproduc” prin mass-media este cea legată de cursul Euro, sau mai bine zis de devalorizare a leului. Zilnic îi auzim că debitează stereotipuri tâmpe cum ar fi “minim istoric”, “maxim istoric”, “prag psihologic”. Care mai de care se repede să acuze ba pe Isărescu și BNR, ba pe “speculanții” (a se citi băncile) care activează pe piața valutară, ba pe fostul guvern care a lăsat în urma un deficit record ba pe oricine altcineva care poate fi arătat cu degetul pe post de “ăla rău”. Mai grav e că nimeni nu prea pare să indice nici un fel de altă soluție decât o intervenție a BNR pe piață, de la cei moderați și relativ realiști care ar dori ca Banca Națională să scoată Euro la vânzare pentru a alimenta piața până la cei “extremiști” care visează la un curs înghețat la o valoare care o consideră ei corectă.

Părerea mea de profan în ale finanțelor e că de fapt această devalorizare a monedei noastre naționale este în mare parte expresia performanței economiei românești, economie bazată în proporție covârșitoare pe comerț, comerț ce se bazează foarte mult pe importuri. De la an la an auzim că diferența între ce importăm și ce exportăm devine din ce în ce mai mare și mai nefavorabilă nouă.

Problema care a apărut la noi este că practic cam nimeni nu știe care ar fi valoarea unui curs real EUR-RON. O fi 3 lei pentru un euro, o fi 3,5, 4, 5? Nimeni nu poate spune cu precizie unde este valoarea reală. Anul trecut am asistat la o scădere a cursului Euro și marea majoritate s-a bucurat că uite, s-a întărit leul. Azi acea întărire pare un simplu balon de săpun, s-a dovedit că acel curs nu era sustenabil de acestă economie care la vremea aia “duduia”.

Sunt curios până la cât va ajunge minunatul curs, că după cum se arată situația e posibil ca în câteva zile să ducem dorul acestui 4.3 care era azi.